Alina Plugaru a început să-şi facă griji pentru un deţinut care şi-a tatuat numele ei pe antebraţ. Practic, puşcăriaşul şi-a compromis viitorul, crede vedeta porno, care a şi explicat: s-ar putea ca el să nu-şi mai găsească niciodată o iubită. E ciudat că tocmai o femeie pe care nici măcar proprii părinţii n-ar recunoaşte-o îmbrăcată spune asta. Adică, a încercat ea la un moment dat să intre în cartea recordurilor făcând sex cu cinşpemii de bărbaţi într-o zi, dar îşi face griji că visurile de fericire monogamă ale deţinutului sunt compromise. Ce dacă, la un moment dat, şi-a desfăcut larg cracii, pe masa unor pensionari? Deţinutul cu numele ei tatuat pe antebraţ o să fie cel care o să moară singur, pentru că nimeni nu mai vrea acum să-şi împartă viaţa cu el.
În altă ordine de idei, deţinutul ăla e posibil să fie închis pentru viol, tâlhărie sau, de ce nu, ucidere cu sânge rece, urmată de profanarea repetată a cadavrului, în scopul satisfacerii unor pofte necrofile. Alina Plugaru n-are de unde să ştie de ce e acuzat omul. Aparent, faptul că şi-a tatuat numele ei pe antebraţ e principala problema a puşcăriaşului.
În societăţile în care manierele şi discreţia sunt valori cardinale, teroriştii sinucigaşi îşi iau viaţa înghiţind otravă în locuri foarte aglomerate. În felul ăsta, atentatorii îi terorizează pe martori creându-le o stare de indispoziţie. În zilele frumoase primăvară, atunci când soarele străluceşte pe cer, strecurându-şi razele aurii şi calde printre crengile înflorite ale copacilor, iar păsările călătoare se întorc din ţările calde sau cântă, pe la streşinile caselor, trilul liniştitor care anunţă revenirea la viaţă a naturii etc., etc., cetăţenii de rând sunt de-a dreptul terorizaţi de gândul că un atentator sinucigaş i-ar putea deprima cu moartea lui tristă, prin otrăvire.
Cercetătorii care se ocupă cu studiul hemoglobinei sunt foarte pasionaţi de ceea ce fac. Mulţi spun despre oamenii ăştia că au hemoglobina în sânge. E adevărat, mai sunt şi unii slabi de înger care leşină în timp ce îşi fac treaba. Se pare că mereu când se uită la microscop li se face rău, pentru că nu suportă să vadă sânge.
Daltoniştii sunt persoane foarte nostalgice. Mereu se gândesc la iarba roşie de acasa.
Mereu m-am întrebat dacă actorii pitici pot juca, în filme, şi roluri de oameni cu o înălţime normală. Acum îmi dau seama că răspunsul este, categoric, pozitiv. Pentru unii chiar nu conteaza o diferenţă de 42 de centimetri în înălţime. Şi dovada e în ştirea asta: Poliţiştii greci au confundat un baschetbalist de 2,12 m cu un infractor înalt de 1,70 m.
Baschetbalistul a fost oprit în trafic de poliţiştii care căutau un deţinut evadat. Aveau o poza cu deţinutul, li s-a părut că seamănă cu individul pe care l-au oprit şi nu le-a trebuit mai mult. Nu s-au gândit, probabil că, în cazul în care infractorul căutat chiar ar fi avut 2,12 m înălţime, li s-ar fi spus asta din capul locului. Măcar aşa, să nu mai piardă timpul aiurea legitimând toate piticaniile mai scunde de 2 metri.
Mereu când cineva are de povestit un vis, începe cu o frază de genul: Bai, sa vezi ce vis ciudat am avut! La fel se întâmplă şi în filmele americane, unde persoana în cauză exclamă, înainte să se apuce de povestit: Man, I had the weirdest dream!
Aici apare totuşi o mică problemă. Nu toate visele sunt ciudate? Visează cineva întâmplări banale? N-am auzit pe nimeni să spună ceva de genul: “Am visat că mă uitam la televizor, la o emisiune destul de plictisitoare, aşa că, la un moment dat, am început să butonez telecomanda şi, cum nu am găsit nimic interesant, m-am dus în bucătărie să-mi fac un senviş, pe care l-am mâncat deşi nu era chiar aşa de bun.”
Apropo, ştiţi ce zic ciobanii atunci când se trezesc după un vis ciudat? Man, I had the urdăst dream!
